Potrivit Ministrului de Externe, în 2022, România, una dintre țările cu cea mai rapidă creștere economică din UE, ar putea să se alăture zonei Euro.

 

”Astăzi deja îndeplinim toate cererile formale, am putea să ne alăturăm uniunii monetare mâine. Dar ne este frică că aceasta ar putea avea un efect negativ asupra celor mai săraci români, precum şi asupra pensiilor”, a spus Meleşcanu. ”Cred că vom adopta euro în cinci ani, în 2022”, a adăugat el în fața presei.

 

Înainte de a intra în zona euro însă, consideră ministrul, România trebuie să fie rezolvată o altă problemă, anume intrarea în Spațiul Schengen. Potrivit oficialului, deși România îndeplinește toate criteriile, este împiedicată de acest progres de aspectele politice, unele state ale Uniunii nefiind de acord cu intrarea noastră în spațiul intra-comunitar.

 

Crezi că este oportună intrarea României în zona Euro?